La aproape 4 dimineața, după ce am dat o tură pe FB, mă simt străină de Constanța, dar simt și un dor iute. Peste două zile e 1 mai, iar litoralul imi imaginez că arată la fel ca în fiecare an la data asta. Sunwaves, Kusos, The Mission sunt deja petreceri cu tradiție la care se adaugă și ciupercile apărute an de an după primăvară. De Vamă nu mai spun nimic, am descoperit-o cam târziu, deși era atât de aproape. Văd poze și oameni pe plajă îmbrăcați sumar în multe culori și nu-mi vine să cred că este atât de cald. Îmi lipsesc oamenii colorați din țară și-mi lipsește vara. De aș fi fost acolo, probabil că m-aș fi dus la una din petrecerile alea, dar nu cu aceeași patimă cu care o făceam în urmă cu 4-5 ani. Îmi e dor de petrecerile nebune cu prietenele de suflet în care dansam cu ochii închiși, ne roteam printre oameni și dădeam din cap de nu ne trecea febra din ceafă câte-o săptămână, nici cu frecție și nici cu aspirine. Nimic nu mai e cum a fost înainte și niciodată nu va mai fi la fel, iar soluția mulțumirii în sensul ăsta ar fi să nu mai caut senzații trecute. Fără nostalgii așa de grave. Și le caut... Dorul ăsta devine mai ascuțit pentru că-mi lipsește căldura. E cea mai lungă iarnă pe care o trăiesc vreodată și prevăd ierni și mai lungi, la propriu. Mi-e dor de căldură și cred că ăsta va fi mereu, cât timp voi trăi în nord, cel mai mare dor.
Oamenii de aici sunt agitați, așa le e specia. Au un fel de nepăsare agitată. Pur și simplu nu pot sta locului, dar par relaxați în goana lor. La 3-4 grade noaptea, se îmbracă de parcă ar fi 20 și umblă pe străzi cu o viteză incredibilă. Nu se plimbă, merg rapid de parcă ar avea mereu o direcție anume. Dar nu au. Au o condiție fizică incredibilă. Coboară și urcă străzi în pantă de zeci de ori pe seară. Umblă din bar în bar și se opresc doar cât să înghită un burger, apoi se întorc la party. După ce se închid localurile, mai umblă câteva ore pe străzi, de parcă ar fi cu toții coxați. Chiar și beți au o energie fantastică. Le merg picioarele de zici că au baterii. Umblând atât, nu le e frig. Clima, până la urmă, cred că este cel mai influent factor asupra omului. Oare?
Am devenit din nou înaripată nocturnă, dar nu la vânătoare. Mă duc să beau o cola și să fumez, nu le-am lăsat încă, le-am rărit. Încă ceva, e foarte ciudat să fie frig frig, dar lumină până pe la 10 seara. Nu e nici 5 ceasul acum, iar dimineața și-a făcut prezența. Și-mi cântă o pasăre-n fereastră, zi de zi, între 4 și 5, de-mi vine să-i fac rău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu