Vremea asta nu face altceva decat sa ma trimita inapoi in pat si sa nu-mi para rau ca nu ies din casa. E ceata si ploua, o atmosfera incarcata de fenomene perfecte si incarcata cu tristete. Parca toti oamenii din lume si-au trimis in cer necazurile si le-au aruncat de acolo asupra orasului, iar in caderea lor s-au transformat in particule care vin si apasa acum pe tot ce gasec in cale. Asa ca mai bine stau in pat, in casa, macar pana dupa pranz cand, vreau nu vreau sunt nevoita sa ies afara.
Poate imi voi lua umbrela, macar sa fac o nota discordanta, sa privesc tot griul asta care cade cu dispret, sa-i arat ca umbrela mea ma face sa zambesc, ma ajuta sa ma simt bine, iar daca ma uit prin ea catre cer, nu vad altceva decat culori. Poate se va simti jignita vremea in vreun fel cand va vedea ca nu am o umbrela neagra sau maro, nici verde macar, am una multicolora, si poate, pentru faptul ca nu am tinut sa ma asortez cu tristul gri de afara, poate va da soare, numai sa-mi inchid eu umbrela...
Cand poate fi somnul mai bun decat atunci cand ploua si e ceata? Poate numai cand organismul e full de oboseala, dar nu e cazul meu. Asa ca mai visez un pic, frumos, printre trei perne moi si poate cand ma trezesc va povestesc cum sub umbrela mea, eram doi. Doi cai frumosi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu