sâmbătă, 26 martie 2011

Nu traim ca sa mancam, dar ne place

M-am intors dintr-o calatorie scurta din Italia. Nepotelul meu a implinit un anisor de viata, i-am taiat motul - sunt si nasica lui, mi-am intalnit mama, pe care nu o mai vazusem de vreo 8 luni, si am petrecut cateva zile pline cu sora mea.

Am fost de multe ori in Italia, prima data nici nu implinisem 18 ani, pe vremea cand trebuia sa te duci la aeroport cu un dosar plin de documente. Pana acum mi-a placut Italia, mi-au placut oamenii pe care i-am cunoscut, dar nu ma atragea intr-un mod particular tara aceasta. Cred ca din acest motiv nu m-am mutat pana acum acolo. De data aceasta am vizitat orasele mai mici ca Reggio Emilia sau Parma si am  ramas mai mult decat incantata. Arhitectura e diferita de cea din Milano sau Venetia, strazile inguste, oamenii parca mai vioi, clima mai blanda, chiar daca nu e mare. Atractia aceasta se datoreaza si pasiunii mele fata de latura gastronomica a vietii. Mananc altfel, gust altfel, sunt mai interesata de ceea ce contine mancarea si nu numai de gustul ei in ansamblu. 
De ziua lui Mathias, am fost impreuna cu familia sa mancam intr-un restaurant de familie, in care pastele se fac cu mana, asa cum au invatat de la bunicii lor. Am condus cam 45 de minute pana acolo, dar a meritat. Poate ca stiti ca regiunile Parma, Emilia si Romagna sunt cele mai renumite in gastronomie, sigur aici nu intra si pestele la fel ca in alte regiuni. Imi pare rau ca nu mai tin minte numele Osteriei in care am mancat. Ca sa va puteti face o idee despre cat de mult le pasa italienilor de mancare va spun ca in aceasta osterie vin oameni sa manance si din parti mai indepartate. In fata restaurantului erau parcate vreo 7-8 Harley Davidson de mi-a picat fata cat de frumoas aratau, niste bijuterii pe doua roti. Sigur ca oamenii acestia au venit de la o distanta mare si pentru a se bucura de motoarele lor, de vremea frumoasa, si totusi au ales aceasta Osterie care nu era scumpa, dintr-un sat parca uitat de lume. Am mancat mult, bun de nu pot descrie in cuvinte si ieftin. Nu stiu toate denumirile mancarurilor, dar la antipasto au fost 3 platouri mari cu proschiuto, mai multe feluri de salam si paine fripta in ulei, specifica zonei. Primul fel m-a impresionat de imi vinea sa ma duc la bucatareasa si sa ii spun ca lucrez gratis pentru ea numai sa ma invete si pe mine cum face pastele astea asa de perfecte. Vreo 3 feluri de ravioli si tortellini umpluti cu carne de mistret, carne de curcan, anghinare, ciuperci si clar in sos de unt si parmezan, cu ulei de masline pe deasupra. Felul principal a fost mai simplu, carne de miel la gratar, rata si coaste de porc la cuptor, cu salata de toate felurile. Cred ca a mai fost ceva dar nu imi mai aduc aminte. Oricum toata afacearea asta, plus apa si vin, a costat cam 27 de euro de persoana.  Asta inseamna sa mananci ifetin si bun de iti vei aminti toata viata. 

In urma acestei experiente culinare, practic minore, ma gandesc cu bagare de seama daca sa ma mut in Italia si sa fac scoala de bucatari. E o meserie frumoasa, pentru cineva pentru care ceea ce mananca este important. Poate ca veti spune ca "nu traim ca sa mancam, ci mancam ca sa traim", dar sa fim seriosi, asta cred ca se refera la cantitate, nu la calitate - sigur ca lumea in care traim nu ofera sanse egale si sunt  atatia oameni sarmani, dar asta o alta trista poveste. Am aflat ca un bucatar bun nu prea are timp pentru el insusi, familie etc. Munceste de dimineata pentru a pregatii pranzul, apoi are cateva ore libere si dupa pranz vine iar la munca, pentru cina, pana la miezul noptii. Deci, trebuie sa ma gandesc bine...

Dupa masa s-a baut cafeaua, s-a dicutat politica, timp in care eu m-am plimbat cu copilul, prin sat. Ne-am intors in zona noastra si aproape ca era seara, dar destul de devreme pentru iesit in baruri, asta nu ne-a impiedicat sa facem un tur al pub-urilor cu copilul, sa fie ziua lui completa. M-a uimit sa vad ca nu era singurul micut la ora aceea in bar cu parintii, dar era cel mai mic. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu