Dracii îmi provoacă insomnie și mă ridică din pat plânsă toată. Mă ustură și ochii de la crema intrată în ei. Mă doare capul de nervi și îmi vine să calc pe cineva în picioare. Pentru că nu sunt în stare să calc pe alții, m-aș călca pe mine dacă s-ar putea. Dar o fac deja. De fapt, când eu ar trebui să fiu cea mai importantă persoană, doar cu mine sunt sadică. Și mă mănâncă mintea și mă ard degetele și limba îmi șuieră printre dinți, deși sunt mută. Degeaba! Oricum nimeni nu citește, atât timp cât nu dau share pe Facebook. Oare omul liber e cel a cărui minte e liberă, cel care își îneacă mintea în așa hal încât ajunge la nebuni? Sau cel ale cărui gânduri se regăsesc în acțiunile curente? Sau nu există libertate în sensul pur? E ca și când aș scrie pe o foaie pe care o mototolesc și o arunc la coșul de gunoi. Nu e nici măcar ca un document rup în bucăți înainte să fie aruncat. Să scriu aici e ca și când aș suna o prietenă care nu poate nici măcar să mă asculte sau e puțin mai mult... Și totuși, îmi înghit lacrimile la un loc cu gândurile și mi-e scârbă de contextul social din care îmi doream să fac parte. Curând, groaza se va dezlănțui, iar voma din gât va țâșni cuvinte. Dacă îmi va mai veni...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu