miercuri, 29 aprilie 2015

Franturi


Gânduri, fum și alte vicii poposesc pe vârfuri de plăcere când conduci dormind uitarea la sfarsitul visurilor printre călătoare pene. Peste hotare, de după ochi de apă, amețești gonind ghemarea și pentru a mia oară taci absent. În joaca abia născută mâine ești doar tu, dar sunteți mulți de fel îngăduiți de voința rătăcită, falsa credință. E timpul tunurilor în cântul vântului de sub dorul nostru umed unde, fulgi albaștri prinși cu rouă se zbat departe. Nici nu a început, sfârșitul lipsit de durerea veche și clocită în palma tragic zdrobită de lumina de pe drumul necunoscut, fiind departe de călăii devoratori de suflări muribunde. Nu vezi, nu vrei, nimic nu este de văzut, nimic nocturn nu se preface-n speranță. Ești departe de ieri și nici acum nu ești când nisipul de mult răcit e spulberat în privirea absentă. Și fierbe sângele...

Și taci ca și când...

Din nou, sub ochii tăi, prin nisip mă voi tăvăli. Goală.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu