S-au scurs trei saptamani fara sa treaca o seara in care sa nu ma uit la pozele noastre. Parca am stiut ce va urma, parca am stiut ca-mi va fi atat de dor si ar fi bine sa am cu ce sa-mi hranesc nostalgia. Cand ma privesc de afara pe geam am impresia ca fabulez. Cum naiba, oamenii chiar simt iubire si inca se mai pot indragosti? Societatea nu le-a omorat toate simturile? Societatea nu omoara, societatea creaza monstri in fiecare celula de viata. Adica banii, puterea... Si am ales poate cea mai perfecta dintre societati (n-am ales-o chiar eu), unde mostri au colti, limbi bifurcate si tentacule pe cap. Si am ramas. Pentru ca in societatea asta ma simt in siguranta. E o contradictie in viata asta. Omul traieste in confuzie. Eu traiesc in confuzie. Si tu traiesti in confuzie si nu stii niciodata ce sa faci, asa ca faci ceva mereu in continuu ca sa nu gandesti si ca sa ai despre ce sa vorbesti. Si pentru statut, bani.
Eu simt, iubesc si ma indragostesc. Sunt indragostita de ma doare capul cand incerc sa-mi imaginez viata fara iubirea asta. Nu, n-a fost o decizie de impuls, doar mi-am urmat dorinta. Iar acum, nimic nu-mi poate sta in cale pentru a avea apropierea si a desavarsi iubirea.
M-ai facut, in mod indirect, sa-mi doresc sa scriu. Pentru ca nu vorbesti cu mine. Nu-mi scrii prea clar, nu-mi vorbesti, nu-mi raspunzi. Dar iti gasesc scuze si am incredere in ceea ce faci. Oarba! Asta face iubirea, orbeste. Si face bine.
Pentru cine scriu?
Pentru toti oamenii care nu simt destul, care nu se lasa purtati de valuri, care nu lasa vantul sa-i imbratiseze. Sa vada si ei ce pierd si prin ce trece omul in diferitele faze ale iubirii. Pentru cei care traiesc, refuland in snobism, sport, seriale, vicii, si tot ce hraneste ego-ul, control si putere. Pentru cei care nu au curaj sa vorbeasca, sa-si deschida inima si sa impartaseasca. Pentru cei care se tem sa faca asta. Restul, traiesc. Si pentru mine, pentru ca am nevoie ca tu sa ma asculti. Iar in limba ta materna nu stiu sa-ti scriu, iar in engleza nu as putea sa o fac la fel de natural ca-n limba mea materna. Scriu pentru noi, ca sa nu te bat la cap, ca sa-ti dau spatiu. Pentru ca am incredere in tine. Scriu pentru ca omul are nevoie sa fie ascultat. Si incerc sa obtin un echilibru intre ascultator si ascultat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu