Wish You Were Here

Bla Club

Într-o duminică liberă am ținut neapărat să mergem, din nou, în plimbare pe cursul râului Akerselva. Poate au trecut vreo două săptămâni de la prima întâlnire cu zona asta sau poate puțin mai mult. Atunci era seară și nici nu m-am uitat prea mult în jurul meu pentru că mă fermecaseră zidurile acoperite de grafitti. Desenele astea luminate discret de becuri agățate unde nici nu mă uitam, păreau că prind viață. Poate și zarva oamenilor și mirosul de mâncare chinezească, numai bună de înduplecat de cei în pofte mi-au orbit o emisferă. Între timp, vremea a făcut minuni în Oslo. De data asta nu mai era noapte. Era puțin trecut de prânz, mirosul de legume, pui și sos de soia nu exista. Peisajul era altul. Culoarea aceea crudă specifică primelor patru-șase frunze îmbrăcase toți copacii. Terasele și iarba erau pline de oameni frumoși ce leneveau și încercau să cuprindă soarele, să-l ia în brațe și să se iubească cu el. Își suflecau mânecile, își ridicau pantalonii, își îndreptau privirea către cer, închideau ochii și rămâneau pietrificați. Râul? O minunăție transparentă, pe cât de rece pe atât de vie. În zona în care ne-am plimbat are un curs lin, fără căderi bruște de apă. Am auzit că până anul trecut puteai să vezi somoni înotând, însă din cauza unei devărsări de substanțe nocive, au murit. Niște tineri norvegieni ne-au spus că în curând viața își va relua sensul. Adică migrația somonilor va fi reluată pe Akerselva. Mergând prin parc către locul în care de Paștele lor am ajuns pentru prima dată, nu-mi venea să continui drumul. La fiecare pas aș fi vrut să mă opresc și să mă întind acolo pe iarbă, dar, în același timp, vroiam să ajung la Bla Club.

Pe marginea râului, după ce am dat colțul unei clădiri a apărut și oaza, așa i-a spus Rozi. Locul e un fel de oază în orașul ăsta de fier și mai sunt și altele. Barul s-a ivit pe marginea cealaltă a râului, legătura făcându-se pe un mic pod care, în fiecare duminică, devine locul în care diverși artiști hand made sau persoane pasionate de moda vintage vând obiecte care mai de care mai interesante. Printre crengile copacilor am zărit și terasa clubului, pe care mi-o imaginam exact așa cum este. Ca o curte la mal de râu, plină de prieteni dragi. Ăia de care mi-e dor și le spun, dar și cei care nu au habar cât de mult îmi lipsesc. Oamenii ăia care mă cunosc la suprafață, dar pe care îi plac atât de mult și mi-s dragi pur și simplu.

Clubul Bla, pus pe picioare de voluntari, se află în cartierul Grunerlokka în incinta unei clădiri vechi de peste două secole care, pe vremuri, era un seif de diamante. Localul s-a deschis în 1998 ca un club de jazz însă, ulterior, muzică de genuri diverse și-a făcut loc pe scenă - rock, electronică, hip-hop, pop etc. În fiecare seară este un nou concert, iar în fiecare duminică, Frank Znort Quartet interpretează live piese clasice de jazz cât și compoziții proprii. Terasa barului, ce-mi place tare mult, este chiar pe marginea râului Akerselva. O bere la draft costă 50 de coroane (29 lei), iar un pahar de vin 70 de coroane, astea fiind prețuri decente pentru Oslo. Poate nici calitatea nu este foarte bună, însă elementele înconjurătoare, muzica live pe marginea cursului unui râu rece brăzdat de copaci uitați acolo de vreme, energia acumulată de la spiritele timpului de zidurile clădirilor, oamenii veseli și mirosurile de mentă și fructe de pădure aduse, poate, din amonte, de briza râului, făceau ca berea să aibă un gust deosebit.
În descrierea clubului Bla oferită de site-ul oficial care, nu știu din ce motive nu este tradus și în engleză, poate numai din neglijență, se menționează "Mantra was to make visible the invisible". Am citit că barul a fost punctul de plecare pentru multe trupe norvegiene. De asemenea, a fost și este o intersecție pentru fanii trupelor străine mai mult sau mai puțin cunoscute care concertează aici, în fiecare an organizându-se aproximativ 380 de concerte. Nu cu mult timp în urmă, revista Down Beat a clasat Bla printre primele 100 cele mai bune cluburi de jazz din lume.

În curtea barului, spectacolul a fost scurt, cuprinzând doar câteva piese. Nu știu cum se numesc momentele astea în lumea muzicienilor... un fel de introducere sau warm up, poate. Abia la 21.30 începeau spiritele să se-ncingă în interiorul clubului, ceea ce ar fi însemnat să mai stăm câteva ore. Se lăsase rece, ni se făcuse foame și am plecat, dar nu înainte să fotografiez o sculptură... deosebită. Am mâncat cea mai simplă, scumpă și neplăcută pizza din viața mea la o terasă pe care am găsit-o în drum spre centru, într-o piață în care se afla sediul unui partid în al cărui logo se regăsea și un trandafir.