marți, 23 august 2011

Toamna vine sâmbăta

Am auzit că frumusetea ființei stă în pura armonie. Am mai auzit că ar fi un "ceas" undeva înăuntru înregistrând neîncetat orice stare a omului. Mecanismul asta nu functionează într-un singur sens. Adică nu doar captează emoții corelate evenimentelor naturale și mecanice, mai și transmite semnale, pe care mintea le ticluiește prin propiile capacități, rezultând percepții. Mai exact, nu doar captează, mai și oferă. Înregistrează continuu, chiar și fără voia individului, oferindu-i apoi ticăit-uri. Unii poate cred că e vorba de intuiție, premoniție ori vreo însușire paranormală...

Cert este că dacă ar fi iarnă mi-ar fi dor de vară. Dacă aș locui în nord, mi-aș dori să vin în centru. Dacă aș merge prin deșert aș vedea copaci și lacuri. Dorința omului e mereu opusă stării de fapt. În ideea asta, încerc să mă bucur de natura asta care există pur și simplu, de care beneficiez fără să fi oferit ceva la schimb. Încâlcit mi se strecoară poftele. 

Soare pe mine, dor nebun de vânt, frunze, soare blând, nori bogați de ploaie, haine cu nasturi, fulare pufoase. Printre crengi, printre perdele și-a făcut loc, ajungând pe perete sub nicio formă, culoarea. Mi-a ticăit a toamnă.

Pe atunci voi sta ghemuită sub pătura trasă dintr-un șifonier peste noapte, pe când te voi căuta să mă-nvelesc cu tine. Vei lipsi. Cu o pernă pusă pe cap voi reveni la visul fragmentat din vise. Pătrund în fantasticul prefăcut din amintiri proaspete. Zbor la fel cum zbor mereu. Mă trezesc, e sâmbătă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu