Pasaj de cutumă

Trăiesc chinul de a mă trezii odată cu "viața" neașteptând înălțarea.

După o noapte lungă în care te-am așteptat până în momentul somnului, drept să-ți spun, mă cam plictisisem. Într-un final am adormit, iar acum abia reușesc să îmi târăi pașii după mine. Până să uit că lipsești m-am uitat pe pereți și te-am tot văzut cum îți plimbai mâna pe pielea prea rece acum. Am apucat să dorm vreo cinci ore liniștiță. Doar atât mi-ai permis să mă odihnesc în noaptea asta, drept urmare mă simt epuizată și declar că n-am să-ți mai permit să mă obosești. Voi zdrobi orice tendință de imaginație.

Îmi vin în minte oamenii pe care i-am văzut la prima oră în biserică. Cu colivă, lumănări, vin, numai femei cu capul acoperit, desigur, venite să primească binecuvântare pentru bucate și să le împartă spre pomenirea celor morți. Eu nu pot să înțeleg asemenea tradiții. Cred că lumea e atât de slabă de suflet și iresponsabilă încât are nevoie de "ajutor", cel mai "ieftin" fiind din partea bisericii. În altă ordine de idei, preoții, îmbrăcați cu robe brodate cu fir de aur, rostesc cuvinte frumoase care ar trebui să aibă un clar impact asupra oamenilor, probabil. Ritualurile astea, pentru mine, nu sunt altceva decât un fel de tehnici de spălare a minții.

La un moment dat am să mă mărit, căci, deh.. cică așa se face. Nu știu exact dacă îmi doresc un document care să certifice statutul civil ori nu, și nici ceremoniale ale preaînalților îmbrăcați în catifea care, peste o sută de ani, vor deveni Sfinți și, peste încă câteva sute, vor intra într-un calendar electronic, nu-mi doresc. Până atunci va trebui să îmi disciplinez dorințele și să mă decid, decidem, atât eu cât și omul cu care mă "voi lega". Sunt sigură că ne vom strânge undeva pentru sărbătorirea uniunii, care va fi reprezentată de două inele pe degetele noastre. Cu verighetele sunt de acord. Reprezintă un simbol. Ador simbolurile. Deci petrecere vreau, inele vreau. Nu vreau ceremonie religioasă și mă gândesc serios, deși nu s-a pus problema nunții în familia mea, să desemnăm o cunoștință cu sarcina "vrăjitoriei". Își va formula un speech, mai amuzant, mai serios, plin de farmec. În urma rostirii lui vom fi legați pe viață. Și gata! Asta poate fi credința mea.

Ei bine, acum să văd câți mă considerați fără țigle pe casă și câți consideră că țiglele mele sunt străvezii.