Sunt pur si simplu cu tine, fericire!

O simt atat de puternic, persistenta, ma gadila si vibreaza in mine, mai exact in centrul meu. Nu e ceva ce poti forta sa fie! Fie e si o simti! Fie nu e! E vorba de pulsatia in buric. E pur si simplu in mine! Mi-a fost atat de dor de ea, incat nu imi pot imagina cum de am trait fara senzatia asta si voi face tot ce stiu si tot ce voi invata sa nu mai plece niciodata din buricul meu, o voi pastra si o voi ingriji cu mare atentie pentru ca vreau sa ramana mereu cel putin la fel de vie!

Au fost momente grele, fizic vorbind le simteam ca ma apasa pe cap, ca imi zdrobesc inima, iar unica ideea care ma ajuta sa trec peste clipele tampite, era ca "totul este trecator". Uneori, consideratia asta nu isi mai facea efectul asupra constientului si atunci imi spuneam ca "dupa ploaie, rasare soarele, apoi va ploua din nou". Ma linisteam un pic cu vorbele acestea din popor, vorbe care isi au si ele radacina in meditatii filosofice, cuvinte care nu trebuie luate ca atare, expresii care sunt, de fapt trunchiate din cugetari pretioase. Dar cand te doare rau capul, nu mai vezi imaginea de ansamblu, nu mai ai minte sa intelegi profunzimea lor si te complaci intr-un curs dependent. Deci, "totul e trecator" atunci cand se intampla in minte, insa atunci cand este vorba de un lucru subtil, nu din minte, nu de sub piele, ci de undeva de unde nu stii cu precizie, dar simti ca este de pretutindeni, atunci nu trece! 

In fine, a trecut furtuna, a plouat destul, a tunat si fulgerat si cerul tot acolo e, marea tot albastra, padurea tot vie a ramas si iata-ma fericita! Stiu ca va mai ploua uneori, stiu ca norii vor veni si vor pleca, stiu ca soarele nu moare, iar eu voi gusta fiecare situatie asa cum este, convinsa fiind ca fiecare fenomen care se va desfasura deasupra capului meu are insemnatatea lui, convinsa fiind ca fara existenta lor viata s-ar gasi in dezechilibru, convinsa fiind ca as putea sa fac o problema din asta sau as putea sa ma bucur si in sfarsit, convinsa fiind ca e obligatoriu sa aleg frumosul din haos!

Sunt obisita fizic, un pic numai si mi-ar placea sa dorm, insa energia fericirii e atat de persistenta. Am impresia ca nu sunt nimic altceva in afara de fericire, parca nu sunt carne si oase, parca nu am rauri de sange care curg prin mine, parca altceva mai mare imi umbla degetele pe tastatura, parca doar ma folosesc de ochi ca sa privesc. Esti pur si simplu cu mine, pura fericire! 

Dorm usor, respirand incet, senina, linistita, impacata! Si cum altfel as putea sa dorm cand ma gasesc cu capul pe un nor pufos, albicios, plutind in dansul lui cu norul tau prin zare, cu luna in stanga si soarele in dreapta...