Erau culori calde împletite ca fumul de țigară ce-mi șopteau în noapte zvonuri ademenitoare. Aroma lor goală mi-a pătruns prin piele preluând controlul și otrăvindu-mi sensul. Zgomotul devenea constant și revenea nopți la rând ostenindu-mă până la predare. M-am supus bolii și am lăsat microbii la comandă. M-am abandonat în totalitate febrei rupte din dorul nostru. Pentru că nu exista împotrivire și nici așteptare, fiecare clipă căpăta sens. Călătoream zilnic pe același drum, fără să mai simt urmă din rutina care mă scotea din minți și mă târa în deprimare. Cu fiecare pas pluteam către împliniri și dezvăluiri viitoare. Orele nu se vroiau numărate, sfârșitul nu exista în fapt, momentul de liniște creștea peste îndrumările și lămuririle venite și neprefăcute în sens. Un freamăt apăsa din toate privirile țintite dinspre și către orice ieșea sau intra în cadru. De parcă aș fi fost smulsă din rădăcini, fragmente recunoscute mă apăsau și amețeau poate pentru a-mi arăta de fapt natura gazului scurs în mine. Doar gândul la locul și timpul în care emoțiile reprimate vor găsi dezlănțuirea îmi aducea fericirea.
(...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu