joi, 29 martie 2012

Teama ascunde dorințe

Poate că în umbra oricărei temeri se ascunde o dorință, iar dacă e așa, atunci îmi pot explica starea de fapt. Spuneam, mai de mult, că e bine să fiu acolo unde sunt, însemnând cumva că nu am regrete. În ideea asta e clar că nu există remușcări nici pentru ceea ce nu fac și nici pentru ceea ce fac. Divizarea mea este... aproape imposibilă, dacă pot spune așa. Nu am cum să îmi satisfac poftele de cunoștere în sensul larg al cuvântului care, de cele mai multe ori, sunt în opoziție cu viața. Dacă voi avea vreun regret cred ca ăsta va fi. Neputința de a face, de a fi atunci... acolo. Și pentru că nu voi avea cum să pătrund plăcerile într-o oarecare ordine sau așa cum apar, atunci voi încerca să le ating numai. E ca și când rămâne mereu un cerc neînchis, la care revin cu o frecvență inconstantă, dar dorindu-mi tot mai mult să devin parte din el. Nu pot ignora instinctul nici măcar atunci când știu cu certitudine că acțiunile pe care le va determina îmi vor construi stări nu doar dificil de gestionat, dar și periculoase.

Erau culori calde împletite ca fumul de țigară ce-mi șopteau în noapte zvonuri ademenitoare. Aroma lor goală mi-a pătruns prin piele preluând controlul și otrăvindu-mi sensul. Zgomotul devenea constant și revenea nopți la rând ostenindu-mă până la predare. M-am supus bolii și am lăsat microbii la comandă. M-am abandonat în totalitate febrei rupte din dorul nostru. Pentru că nu exista împotrivire și nici așteptare, fiecare clipă căpăta sens. Călătoream zilnic pe același drum, fără să mai simt urmă din rutina care mă scotea din minți și mă târa în deprimare. Cu fiecare pas pluteam către împliniri și dezvăluiri viitoare. Orele nu se vroiau numărate, sfârșitul nu exista în fapt, momentul de liniște creștea peste îndrumările și lămuririle venite și neprefăcute în sens. Un freamăt apăsa din toate privirile țintite dinspre și către orice ieșea sau intra în cadru. De parcă aș fi fost smulsă din rădăcini, fragmente recunoscute mă apăsau și amețeau poate pentru a-mi arăta de fapt natura gazului scurs în mine. Doar gândul la locul și timpul în care emoțiile reprimate vor găsi dezlănțuirea îmi aducea fericirea.

(...)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu