Aventuri în 5 (continuare)

Deplasarea cu mijloacele de transport în comun, așa cum mă așteptam, devine tot mai nesuferită. Sunt persoane greu de tolerat, care miros urât sau care vorbesc despre subiecte pe care pur și simplu nu le pot asculta. Suportând cu greu poluarea de toate felurile din autobuze, călătorii îi înjură pe cei care miros urât, însă nu se dau la o parte atunci când un bătran sprijinit într-un băț abea se ține pe picioare. Poate am greșit, însă nu o singură dată am intrat în discuțiile oamenilor, spunându-le să nu-și mai afișeze secretele în sens de laudă în așa fel încât să-i deranjeze pe restul. Nu spun ca lumea să tacă în timpul călătoriei, dar dacă se folosește o anumită tonalitate a vocii, restul clienților mijloacelor de transport public își pot vedea liniștiți de gânduri. De câteva ori am dat în 5 peste un grup de tineri de liceu care, de fiecare dată, aveau același subiect de discuție. Se amuzau copios despre starea lor de euforie, spuneau ei, pe care le-o dădeau anumite etnobotanice. Efectele acestor chimicale asupra minții lor crude le știau deja toți oamenii din autobuz. Chiar dacă erau priviți dubios, tinerii ăștia vorbeau tot mai fragmentat și tot mai tare despre cât de "praf" le-a fost făcută orientarea și cât de bine a fost. Nu se sfiau nici de privirea mea insistentă, din contră, dădeau cât mai multe detalii. 

Revenind la aventuri în 5, m-am reîntâlnit cu Mariana, fetița despre care credeam că inventase o întreagă poveste numai pentru a scoate de la mine un leu. Mă confundase, așa am dedus de la ea, cu o "fată cu sandale și geantă roză". Am coborât, astăzi, din 5 la gară, iar după ce mi-am cumpărat o pungă cu covrigi, în timp ce o îndesam în geanta mea de cinci kilograme, mă observă copilul. Mi-a cerut cu insistență covrigi, iar eu cu hotărâre am refuzat-o. Asta mică se tot apropia de mine, și cu cât îi spuneam mai mult să păstreze distanța cu atât venea mai aproape. Dintr-o dată, cu mânuțele murdare și cu hainele ei nespălate mă îmbrățișează și mă strânge tare, fără să-mi mai dea drumul, dar continuând să-mi ceară covrigi. M-a cuprins duioșia față de ea și nu îmi mai păsa că e murdară. Oftând am stat așa câteva secunde, apoi am mers să îi cumpăr un corn cu ciocolată. A vrut pizza, așa că i-am luat un fel de pizza de la plăcintărie și am alergat spre 40. Are zece ani și nu știe de ce părinți nu o dau la școală.