Plutesc pe val

Ma misc ca o papusa printre milioane de oameni topaind parca lent, poate prea lent pentru toata energia prin care ma scurg cu intensitatea sunetelor pe care un orb le poate vedea si un surd le poate asculta. Ma simt atat de liniste cand plutesc in toata galagia asta. Iau parte la ea cu tacerea mea la care se asteapta …. Asteptarile turmei ma intimideaza! Piedica! Piedica! Eu plutesc alene prin iubire, pe val, prin val, dupa val. Marea mea e numai una, valuri multe ma omogenizeaza, ma ajuta sa fiu mai mult parte din mare…ma evapor si ma scurg apoi in ploaie de culoare, prin tine.

Ma furisez, ma uit la frica si la dor

Am o stare parca caraghioasa. Zac la pat, dar in acelasi timp ma confrunt cu o situatie nemaiintalnita mie, pana acum. Stiu ca va trece, dar in mintea mea exista si frica, daca nu va trece? Am mai auzit cazuri in care s-a murit de la o simpla durere de stomac.
Si daca nu trece ce?
Si daca ar fi sa mor acum ce?
Nu regret nimic! Nu exista situatie pe care sa o fi intalnit si refuzat, datorita gandurilor care pun in balanta lucrurile pe baza unori amintiri vechi; poate exista, dar a trecut atat de mult timp de atunci, e ca…un corp de origine animala in descompunere.
Transpir, am schimbat 4 randuri de tricouri pana acum. E bine ca transpir, poate iese naibi delirul din mine si se duce la el acasa, ca vizite nu mai primesc.

O durere proasta, care m-a trezit din somn la 7 dimineata, care mi-a impins afara din stomac lichidele, singurele existente.
O durere proasta de stomac, cum nu am mai simtit vreodata, m-a trezit cu voma din ora in ora de la 7 pana la 12 si a bagat frica de moarte in incostienta mea.
A fost o lupta somnoroasa… asa ca odata trezita am stiut ca lupta nu era a mea era a durerii, iar eu ma bucuram sa simt senzatii de panica, chinuindu-ma sa le gestionez la prima vedere.
O durere proasta de stomac care m-a facut sa tremur, sa transpir, sa plang vreme de juma’de zi.
Cand durerea asta proasta, pe care am pacalit-o cu paine prajita si ceai cu miere, a luat sfarsit, a venit delirul, au venit frisoanele, febra musculara, greata si intrebarea: Oare nu cumva sunt insarcinata ? ( intrebare venita din partea mamei; draga de ea, normal ca asta e primul ei gand). Nu! Analizand in 2 secunde circumstantele posibile, raspunsul e Nu.
Si daca as fi? Ar fi bine? Ar fi rau?

Apoi ganduri

Uneori vreau ca timpul sa se opreasca in loc, alteori vreau ca timpul sa zboare mai repede decat poate.
Expresiile acestea pe care le folosesc, cum ca timpul trece, se duce, zboara, sta parca ar fi numai un fel de alinare sufleteasca. Iar daca timpul nu trece si nici nu sta in loc, iar cea care se scurge prin existenta sunt eu, si tot eu sunt cea care sta, atunci cand nu ma scurg..
Prin imaginatie mi se deruleaza scene frumoase, care ma fac sa imi fie dor, ma fac sa zbor din starea asta, sa las timpul unde e el, iar eu sa nu mai poposesc in situatia asta de durere si haos.
Ma chinuie o sete nemiloasa, o sete de apa tot rece si o sete de tine. Poate setea de tine vine din delirul meu, din ideea nesanatoasa ca ma pierd prin intristare in intrarea mea in suflet. Ma intalnesc cu sufletul meu si pentru ultima data in acest corp vreau sa te aud. Nu pot sa te aud, dar te iubesc oricum. Nimic nu poate schimba asta.
Ma duc sa te vad! Daaa! Ma duc sa ma holbez la mare, e ultima dorinta din viata asta:)

..imi doresc numai sa ma furisez timid, picatura cu picatura prin tine…

Acum, maine poate alta ultima dorinta!

Ma enerveaza!

Nu m-am gandit deloc ca voi scrie despre "probleme cotidiene" si, totusi o fac.

A murit Madalina Manole. A fost frumoasa, a cantat bine, ne-a incantat si ne-a adus putina bucurie in suflet cu minunatele ei melodii. Si atat!

Nu am cunoscut-o, nu am vazut-o vreodata in realitate si totusi ce ma face sa ii acord 10 minute se scris? Poate nu i le acord tocmai ei, mi le acord mie, pentru ca ma enerveaza toata lumea care o plange mai mult decat e nevoie si se intristeaza gratuit (nu ma refer la familie si apropiatii ei). Intristarea, supararea nu sunt bune! Nu mai aduceti neplacere in inimile voastre doar pentru ca un artist roman moare.Comemorati-l ascultandu-i melodiile, vazandu-i filmele, citindu-i cartile etc. Aceste activitati va vor aduce zambete.
E adevarat, o suparare atrage dupa sine o alta, si se intampla numai daca popositi cu mintea asupra ei. Si asta se intampla! Media manipuleaza mintile, poate voluntar, poate nu, intr-un lant al slabiciunilor, iar noi, marea de oameni suntem mai putin fericiti astazi si maine pentru moartea unui om.
Oare, ea, Madalina Manole, asa cum o conoaste fiecare, vrea sa o plangeti? sau altfel, credeti ca ea ar fi plans la moartea voastra? Nu ar vrea sa pangeti si nici nu ar fi plans, ca nu va cunoaste.
Ne pare rau si atat, e un subiect de domeniul trecutului.
Mult respect pentru ceea ce a fost, anume cantareata si atat!

Cati copii mor in lume de foame, in fiecare zi si nu se vorbeste atatea ore in continuu despre asta? De ce? Pentru ca nu se fac bani din asa ceva?
Si ma enerveaza, pentru ca ne intereseaza tot ce ni se serveste pe tava, suntem atat de usor de domesticit!!!!

"Mana intinsa care nu spune o poveste..."

Responsabila pentru fericire

Sa fiu responsabila pentru propria-mi fericire mi se pare a fi cea mai grea sarcina continua, constientizata, probata si nematerializata. Teoretic stiu ce am de facut, chiar si de sfaturi sunt buna, dar cand e vorba sa aplic din instinct ideile si conceptele in care ma incred ca functioneaza, ma ilumineaza o idee clara, aceea ca sunt fara de experienta.

Vreau sa cred ca am un omulet in cap, un fel de arhivist, cu ochelari, cocosat de atat aplecat asupra hartiilor, al experientelor care ma vor ajuta sa fiu responsabila instictiv pentru fericirea de fiecare zi. Sa aibe un ritm alert, nu lent ca al meu, iar la nevoie sa ma traga de un fir de par, poate chiar de primul fir de par alb.

Nu e nevoie de motive pentru fericirea mea, dar sunt unele momente in care pur si simplu dintr-o alta arhiva, de acolo, se napustesc asupra prezentului o mare de nostalgii si nemultumiri mai puternice decat tot ce se poate intampla in clipa de fata. Raspunderea e numai a mea, dar in astfel de momente e atat de usor si la indemana sa gasesc a fi responsabila o alta persoana sau situatie, pentru norii de peste mine, care se arata numai cand am ochii inchisi.

E chiar atat de greu sa fiu fericita? E nevoie de talent? Inteligenta? De minte? Sau mintea inventeaza probleme ... hai ca am gasit pe cine sa arunc responsabilitatea – pe minte. Ea creeaza problemele, si atunci, si acum si mereu va face acelasi lucru cu care am obijnuit-o. Oare ce face mintea cand sunt fericita? Unde e? Pe unde umbla? E ? Sau nu e? Cu cat sunt mai des fericita cu atat mai putina minte? Si toate intrebarile astea, venite din mintea de acum o secunda, ma fac sa constientizez ca nu sunt fericita cu toata gandirea asta intortocheata.

Sunt oportunista cand e vorba de motive pentru a fi fericita. M-am decis! Asa e bine!