Parfum de vicii

Pleased to meet you/ Hope you guess my name

Aproape că locuia în orașul meu, într-o cameră nu mai mare de 40 mp, la parter, într-o zonă de apartamente noi, aranjarea arhitecturală a clădirilor și acceselor impunându-mi mereu dificultăți în nimerirea intrării corecte. Îl găseam de fiecare dată încălțat, purtând jeans și cămașă de culoare deschisă, de parcă doar ce intrase pe ușă, cu două minute înaintea mea, lăsând să se observe la baza gâtului un lanț decent de aur, cumpărat ori primit în tinerețe, în care erau blocate toate amintirile singurătății. Încă mai simt mirosul de vicii care mă copleșea atunci când, la sosire, mă săruta de parcă mă saluta. Avea darul să poarte combinația asta de arome, parfum, tutun, alcool, fără să îngreuneze respirația, putând fi inhalate în mod distinctiv, dar numai împreună acționau asupra mea precum o vrajă, atât de puternică încât, într-o clipă, dependența de conștientizare a realității se dizolva. Pluteam într-o lume din care nu făceam parte, dar eram atunci, acolo, cu un pahar de vin în mână sau, alte dăți, cu unul de scotch cu amaretto, cu ochii vii, auzul atent, nestingherită. Mă aflam într-un studio audio, de dimensiuni mici, cu potențialitate de dormitor, pereții și tavanul antifonați, printre monitoare, cabluri, amplificatoare, instrumente și alte scule. Îmi interpreta, de fiecare dată, voce/chitară Sympathy For The Devil -  The Rolling Stones. Așa începea totul.