Cat vad, cat aud, cat simt, cat miros e numai munte.
O vedere greu de imaginat inainte.
Nicio pasare, niciun animal, numai vocea vantului imi sopteste cuvinte nu auzite inca.
O mare intinsa de creste, pe care mi-as fi dorit sa zburd, in visele in care m-as fi crezut urias, numai in scopul acesta.
Creste vii, pline si golase, vai line, pante, roci, poteci, brazi, platforme mici si mari.
Statici dar totusi plini de viata, versantii eterni sunt in schimbare.
Oare au puterea sa auda aceeasi voce pe care o aud si eu?
Oare au puterea sa vada cum ma bucur de ei?
Si pasii mei prea increzuti se simt oare, in inima acolo adanc?
Si daca da, si eu simt pasii tai ca o umbra cumva langa mine, oriunde ma duc, oriunde fug, aici si acolo unde inca nu sunt...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu