vineri, 30 septembrie 2011

Polen de măr ori mac

Să nu devii hrana sufletului meu avid de bucuria înconjurătoare a ființei tale! Să fiu oarbă, să nu văd cum rezonezi cu nebănuitele acorduri scoase la suprafață din inima, poate părăsită din dorința de sprijin și de confort! Să fiu suficientă! Dar cum ar putea omul să fie așa, după ce te cunoaște? Aș vrea să nu-mi fi abandonat supremația, să dețin controlul. Dar cum să mai pot domina ceva, când vreau să mă las purtată în viață numai de senzații. Am crezut că am găsit armonia, iar instinctul meu e sincer. Mă învârt mereu ajungând de unde plec, parcă fără să realizez dacă s-a schimbat ceva, dacă sunt mai înțeleaptă sau dacă, doar mă prefac. Sunt convinsă că importanță și conținut nu are decât prezentul iar, dacă e așa, sunt oare ipocrită sperând un viitor oarecare? Sau poate e doar o sintagmă care mă scutește de responsabilități, disculpându-mă de orice vină ori abuz... Spiritul tău, rătăcitor și lacom de plăceri tăinuite în domenii neglijente așteptă, caută sau doar trăiește narcotizat persecuția amurgului tărăgănat. Spune-mi tu, Dumnezeule, când vântul bate respir polen de flori de măr ori mac? Mă seduci, mă transformi, mă furi, mă faci să văd un tezaur de iubire plămădită. Ești vocea conștiinței mele ce îmi șoptește esențe absurde, abandonate ale demonului meu indiferent. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu