Am 26 de ani, in cultura noastra, in alte culturi poate sunt mai batrana.
Zile si nopti, lacrimi si rasete, durere si extaz!!!
Peste alte 12 luni poate imi voi sintetiza din nou amintirile, dar acum pentru mine ele reprezinta nimic altceva decat o mare de surprize pe care abia astept sa le intampin. In urma cu doisprezece luni nu ma intrebam oare ce se va intampla in anul ce urmeaza. Aveam planuri, insa viata si-a deschis cortina si m-a pus fata in fata cu disconfortul. Nu sunt departe de planuri dar nici nu atat de aproape pe cat ma asteptam. Sigur ca, intre timp, multe idei au fost sterse de pe lista si au fost inlocuite cu altele. Si toate aceste pentru esentiala armonie.
In viata mea incepea instalarea unei perioade de criza, mama ei! Nu ma refer la vreun fel de recesiune, mai degraba la o toana de nebunie. Pentru ca daca nu sunt normala, sunt nebuna sau subnormala, oricum inferioara normalului. Am fost un om mai slab decat acum. In mintea mea inca nu era clar definit ce anume imi doresc si continuam sa cred ca imi doresc ceva. Ei bine, acest ceva nedefinit a fost cireasa de pe tort, crema a reprezentat-o lipsa interesului in dezvoltarea individuala, blatul era deja creat din experiete si circumstante anterioare, au mai urmat plobleme triste ale unor persoane dragi, pe care le-am simtit ca pe pielea mea si cat de mult am incercat sa le separ de mintea mea, ele si-au continuat imprimarea. In perioada aceea asteptam si reactionam. Poate nu am asteptat destul, poate rabdarea mea e mai limitata. Puteam sa astept si mai mult, dar am actionat si am facut-o fara sa ma gandesc prea mult. Stiam ca ceva trebuie sa se produca diferit. Se cerea o schimbare, se cerea un sut in fund. Cunosc prea putin despre deciziile din management, cand trebuie luate? Cum? cine are de suferit? ce se castiga? etc. Viata mea nu e un fel de afacere. A fost nevoie de curaj, am riscat iar ceea ce m-a facut sa imi infrunt frica a fost convingerea ca avantajele si dezavantajele sunt in echilibru.
De ce scriu ideile acestea? Pentru ca am nevoie sa le recitesc. La baza lor stau amintiri si nu e usor sa patrund acolo si sa vad acum, din alta perspectiva, una mai clara, vreau sa cred, cum anume s-a scurs criza. Imi pun sufletul pe un fel de masa, in ultima perioada nu am avut pe ce masa sa il asez; nu e usor sa gasesti o masa ascultatoare careia sa ii servesti un suflet.
Perioada de criza nu a luat sfarsit, abia acum incep sa ma gasesc singura in criza, sunt pe cont propriu si nu am de ales, trebuie sa ma descurc, imi spuneam. Mi-am facut repede un plan, pe care nu l-am gandit prea mult si nici nu l-am respectat, fiindca in viata mea repede s-a aratat surpriza. Eram ca o frunza prietena cu vantul. Asteptarea luase fortat sfarsit. Planuisem sa actionez. Am decis sa il iau pe DA in brate, sa inlatur frica si sa ma pregatesc prin experiente pentru experientele urmatoare.
Pe de alta parte am incercat sa imi gestionez sentimentele, sa imi pun piedici catre amintiri si sa las viata sa se desfasoare. Mi-am propus sa iubesc tot ce ma inconjoara. Mi-am iubit florile si am avut atat de multa grija de ele in lipsa mamei, am inceput sa ma iubesc pe mine, sa zambesc cand vad ceva dragut pe strada, in loc sa trec mai departe si sa las lucrurile importante neobservate, mi-am iubit mai mult ptietenii, am incercat sa fac lucrurile cu pasiune, chiar si atunci cand spal vasele, merg sau ascult. Mi-am dat seama ca viata e minunata pentru ca e plina de surprize, pe care ulterior le-am considerat a fi minunate si surprize pe care nu am stiut sa le gestionez. Invat!
Poate tarziu, dar mai bine decat niciodata am inceput sa ma bucur cu adevarat de ce am. Sunt trista ca nu am facut-o mai demult, pentru ca acum ma bucura numai amintirea la ceea ce am avut si mi se face dor. Am marea la doi pasi si nu ma duc sa o vad. Cand am realizat ca ce am pentru altii este un vis, m-am dus si am privit marea. M-am bucurat de mare si am admirat-o din diferite parti, aceeasi mare, mari diferite. O intindere de apa, care pare nesfarsita, o alta lume, o dimensiune neexplorata de mine. M-a ajutat, m-a linistit, m-a ascultat si mi-a vorbit pe limba ei : mi-a aratat valuri si culor nemaivazute, spuma bogata, claritate, densitate, totalitate si m-a acceptat ca parte din ea. Mi-am dat seama ca sunt numai un val sau poate o frunza.
Criza aceasta o descriu ca un bulgare de zapada greu care s-a rostogolit deja pe mine. Era greu, dar erau atat de multe chestiuni care se intamplau, in afara mea. Acum nu e nici criza, nici macar un bulgarel de fulgi de gasca nu simt ca ma apasa si totusi e greu. Dar oare cine poate sa ma inteleaga si pe mine? cand e alba cand e neagra?! Bataie de cap sunt la casa omului!!!
In ultimul an am experimentat atatea sortimente de emotii, incat aproape ca incep sa le confund. Unele dor, ma fac sa plang, dar sunt si ele constructieve. Cum as putea sa savurez placerea, rasul, frumosul, zambetele instinctive, daca nu stiu ce e aia durere?! Asa am fost colorata din calde si reci, dintr-o esenta comuna naturii, cu ceva ani in urma.
Revenind la scop, armonia e minunata!!! E Dumnezeiesc sa traiesti rezonand cu cineva chiar si pentru cinci minute, ai impresia ca rezonanta asta se intampla in alta parte, undeva deasupra capului sau undeva in interiorul pieptului. E ca atunci cand parca am fi trait impreuna aceleasi vieti, e o constientizare naturala a sentimentelor, e o carisma care radiaza caldura. Si atunci cand mi se intampla sunt plina de emotii, timpul imi pune piedici, gandurile prea multe si fara de folos, trairile se elibereaza sub forma de lacrimi, uneori am atatea cuvinte alteori imi vine sa tac si sa ascult. Rad! Ma bucur! E ceva cum nu stiu sa descriu...
Vreau sa intalnesc oameni care rezoneaza, sa ii vad si sa ma bucur de ei. Stiu ca sunt multi si cat mai multi sa fie!
Am invatat sa accept!
Sa accept ca nimeni nu s-a nascut invatat ci numai curios, ca lucrurile uneori sunt asa cum le vad si uneori trebuie sa ma bucur ca sunt asa. Suntem atat de diferiti!! Vaiiii, cat va iubesc oameni frumosi!!
In final ma bucur ca am avut curajul sa actionez, chiar daca in urma acestui act am suferit de dor dupa multe alte detalii marunte care aduc fericirea. Si etapa aceasta a avut rostul ei in vietile noastre. Acum lucrurile par a fi pe drumul cel bun, imi place si am multe asteptari si totodata multe surprize din partea mea care vor sa vina. Daca curajul nu ar fi batut frica, toate acestea nu s-ar fi intamplat.
Ce imi propun pentru urmatorul an?
Sa inlatur frica si mai mult!
Sa fiu si mai curioasa!
Sa iubesc nelimitat, neconditionat si pasional!
Sa identific persoane cu care rezonez punandu-mi sufletul pe mesele care se intind!
Sa ma intalnesc cu persoane pe care le iubesc si sa le tin aproape!
Sa fiu copil, ca atunci cand eram copil!
Sa invat, sa ma implic, sa nu pierd timpul, sa ajut, sa traiesc clipa dintre trecut si viitor! Viata asta e numai una!
Sa imi definesc scopurile si valorile!
Sa inlatur tiparele de cautare!
Sa fac bucurii!
Sa te respect!
Sa iubesc!
Mi-e dor de voi, oameni frumosi, mi-e dor de mine, dar cel mai mult mi-e dor de noi!!
Nu a iesit o sintetizare a amintirilor. Seamana mai mult cu o insiruire de emotii, trecute si prezente, contestabile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu